Puteți să o numiți cum vreți – adrenalină, mântuire, terapie – cățăratul a reprezentat o forță care sfidează gravitația, care mie mi-a lipsit, însă mi-am dorit-o foarte mult. 🧗♂️✨
Când mi-a picurat sudoarea în ochi, arzând aproape până la orbire, nu mi-am putut da seama dacă șterg transpirație sau lacrimi. 😓😭
Fiecare bătaie a inimii îmi sublinia îndoiala: nu pot. Chiar nu mai pot! M-am prăbușit într-un ham împrumutat, simțind cum degetele de la picioare sunt rănite de cusăturile unor pantofi uzați, purtând o cască căzută anevoios pe frunte. Eu nu aparțineam aici. 💔🥾
Nu am fost niciodată un cățărător. Nu am numărat trasee sau rute, dar mi-am petrecut ultimii cinci ani numărând caloriile până la obsesie. Nu simțisem niciodată presiunea stâncilor sub mâinile mele, dar îmi cunoșteam bine curba intimă a coastelor. 📉🦴
Îmi măsuram mereu circumferința micșorată a burții, însă nu era nici vorba de masă musculară, ci doar de un stomac gol. 🍽️🚫
În timp ce am paralizat la jumătatea traseului și atârnam la 20 m înălțime, în ceața fricii auzeam vocea instructorului, care mă îndemna să mă concentrez și să continui să mă mișc. 🌫️👂
Când am ajuns în vârf, mai mult datorită credinței și încurajării instructorului decât a încrederii în propria-mi forță, în capul meu s-a cristalizat faptul că, în strădania de a pierde cât mai multe kilograme, îmi creasem un corp incapabil să practice acest sport. Însă, îmi doream cu ardoare să mă cațăr, să urc cât mai sus! 🏔️💪
În lupta cu tulburarea mea de alimentație nu sunt singura. Potrivit Asociației Naționale a Anorexiei Nervose și a Tulburărilor Asociate, aproximativ 10% din populație, suferă de anorexie sau bulimie. Cu toate că, acestea sunt mai frecvent întâlnite în rândul femeilor, bărbații reprezintă 25% dintre cei diagnosticați, conform Asociației Naționale pentru Tulburările Alimentare din Statele Unite ale Americii (NEDA). 🧠📊
Cele mai frecvente tulburări de alimentație sunt bulimia nervoasă, anorexia nervoasă sau mâncatul compulsiv. Acestea se pot prezenta prin distorsionarea imaginii corpului, exerciții fizice obsesive, numărarea rituală a caloriilor, crearea unor obiceiuri alimentare dezordonate și, în cazurile mai extreme, restricționarea alimentației până la înfometare. 🔄⚖️
Încă din liceu și facultate, greutatea îmi fluctua constant. Alternau săptămânile în care țineam o dietă foarte strictă și exerciții fizice copleșitoare, cu zile pline de mâncare, fără rețineri, iar acest model se repeta ciclic. 📚🔄
Anii au trecut. M-am mutat de acasă. Am fost în excursii cu caiacul pe lângă ghețari din Alaska, am urcat pe cele mai înalte vârfuri în Montana. Prietenii comentau cu uimire cât de puțină mâncare îmi împachetam pentru asemenea călătorii lungi și obositoare, dar eu eram prea ocupată să fac calcule mentale unde purtam negocieri interioare. Pregătirea și ambalarea mâncării compulsive devenise ritualul meu de dinaintea oricărei călătorii. Din punctul meu de vedere, pachetul meu avea o cantitate acceptabilă de calorii. 🏞️🛶
Am folosit aceste activități fizice ca pe un semn al presupusei mele stări de bine, de sănătate, un talisman de care să mă leg atunci când simțeam că pierd controlul: dacă aș avea cu adevărat o tulburare de alimentație, drumețiile și mersul cu bicicleta ar fi fost imposibile. Mi-am spus că vederea încețoșată după atingerea unui vârf este un efect secundar al activității fizice intense, nicidecum de dieta mea. 🏕️🚲
M-am inspirat din lumea sportivilor de anduranță extremă, salutați drept culmea sănătății și bunăstării, aceștia fiind capabili să își împingă trupurile până la limite. 🏅🔥
În ultimii cinci ani, sportivii de anduranță au făcut un pas înainte, dezvăluind povești despre tulburările lor de alimentație. Spectrul sporturilor este reprezentat atât de alergători precum Lauren Fleshman și Lize Brittin, cât și de ciclistul Tyler Hamilton sau triatlonistul Jesse Thomas. 🏃♀️🚴♂️
Într-un sport în care se împletesc într-un mod aparent conflictual, un trup ușor cu o forță fizică puternică, în care fiecare kilogram înseamnă rezistență suplimentară, cățărătorii sunt la fel de expuși. Emily Harrington și Angie Payne, ambele cățărătoare profesioniste, au vorbit despre luptele lor cu această tulburare. 🧗♀️🏋️♀️
Într-un articol recent publicat de Outside, Payne a spus: „M-am întors acasă de la sala de escaladă și tot ce mâncam după ce m-am cățărat toată ziua era o salată. Fără proteine, nimic... Într-adevăr, acesta a fost doar începutul.” 🥗🚫
Doar „o salată” s-a transformat în curând într-un comportament autodistructiv. Payne a continuat să se antreneze pentru medaliile de aur, iar aceste mici obiceiuri „sănătoase” s-au transformat în curând într-o obsesie. Abia după cinci ani și-a revenit pentru a deveni prima femeie care a cățărat un V13. 🏆🥇
Aceasta nu este o poveste ieșită din comun pentru cei care suferă de tulburări de alimentație: ascunzându-se în spatele drumețiilor, alergatului și ciclismului ca dovadă de sănătate și forță. Toate, până în prima zi pe munte, când tremurând de frică și epuizare, corpul cedează. Pentru prima dată, sentimentul acela de forță pe care îl stocasem în spațiile dintre coastele mele și colțurile goale ale stomacului, se simțeau mai degrabă ca o slăbiciune. Din depărtare, îi urmăream cu uimire și admirație pe cățărătorii, care învingeau înălțimile. Corpurile lor puternice și agile, se propulsau tot mai sus. ⛰️😨
Puteți să o numiți cum vreți – adrenalină, mântuire, terapie – cățăratul a reprezentat o forță care sfidează gravitația, care mie mi-a lipsit, însă mi-am dorit-o foarte mult. 🧗♀️💖
În sfârșit mi-am găsit funia de salvare. 🧗♂️🪢
La doi ani după prima urcare, m-am întors la Smith Rock. Pe măsură ce adrenalina s-a stins, am simțit un val de putere și satisfacție. Era un sentiment de control deplin și forță pe care o căutam în toți acești ani. L-am găsit în mușchii care se dezvoltau și în kilogramele care se adunau pe cântar, dar mai ales în acele momente de imponderabilitate simțite de perete. 💪🪨
A fi în control e să simți că forța gravitației te trage în jos, dar acum știu că am puterea să mă mențin neclintită pe stâncă pentru încă câteva secunde... Încă câteva secunde... 🧗♀️⏳
Text inspirat din viata scriitoarei Liz Weber, care a descoperit cataratul in a doua jumatate a vietii sale. Lucrarea ei a fost publicata de Seattle Met, She Explores, Distinctly Montana si Misadventures. Aceasta poveste a fost publicata pentru prima data in Rock and Ice 247.