In strainatate, meritele cataratului sunt recunoscute de multa vreme, atat ca sport pentru adulti, cat si in dezvoltarea copiilor. Mai mult, exista chiar conceptul de catarat terapeutic, folosit cu rezultate excelente in terapia copiilor cu nevoi educationale speciale, dislexie sau deficit de atentie. In tara noastra, a inceput sa fie perceput ca optiune de sport abia recent.
Unul din motive este, probabil, perpetuarea ideii ca este un sport extrem, ceea ce nu este. Cataratul este o forma de fitness cu propria greutate corporala. Practicat cu atentie, sub indrumarea unui specialist, nu este cu nimic mai extrem decat orice alta activitate sportiva. Este chiar mai sigur, din moment ce copilul nostru nu se va trezi cu vreo minge in cap și nu va trebui sa participe la lupte corp la corp, ci va fi asigurat permanent cu o coarda.
Cand copiii incep sa isi dezvolte abilitatile motrice, ne gandim doar la miscare orizontala, dar de ce nu ar putea fi si verticala? Recunoastem importanta mersului de-a busilea, taratului in dezvoltarea copilului, si de multe ori, lipsa acestei etape creeaza probleme.
Daca la scoala, un copil se dovedeste a fi dislexic, disgrafic sau intampina dificultati in invatare, pedagogul sau medicul se intereseaza, de obicei, daca a trecut prin etapa taratului, sau daca a sarit-o. In cazul in care aceasta etapa a fost omisa, se recomanda de obicei recuperarea activitatilor de acest tip. Fireste, taratul prin tobogane cu copii de 3-4 ani nu este cea mai potrivita activitate pentru un scolar de 7-8 ani. Se pot atinge rezultate mai rapide prin activitati adecvate varstei.
Copiii au o abilitate innascuta de a se catara. Pentru ei, miscarile sunt mai usor de realizat, deoarece raportul putere-greutate este mai favorabil decat pentru un adult. Greutatea corporala este inca mica, dar forta este mare. Copiii pastreaza multi ani aceasta forta si este bine sa fie folosita in mod adecvat. Corpul copiilor este si mult mai flexibil, asa incat pot face mai usor anumite miscari.
Mai mult, copiii nu au sentimentul fricii. Ca parinti, vedem in asta un motiv de ingrjiorare, dar in timpul escaladei, lipsa fricii este un avantaj. Se dezvolta, in schimb, simtul responsabilitatii pentru camarazi, precum si constiinta importantei concentrarii in timpul escaladei. A nu iti fi teama inseamna deci pur si simplu libertate de miscare, nu si neglijenta sau iresponsabilitate.
Copiii nu isi impun atat de multe limite. Noi, adultii, avem tendinta sa credem ca stim de ce suntem capabili. Preferam sa nu incepem anumite lucruri pentru ca credem ca oricum nu le putem duce la bun sfarsit, pentru ca avem frica de inaltime sau avem cateva kilograme in plus. Cei mai multi copii nu se auto-limiteaza in acest fel. Pentru ei, rezolvarea unei sarcini in functie de abilitatile proprii, fara a lua in considerare constrangeri externe, este ceva firesc.
Prin catarat pot fi dobandite o multime de abilitati. Fiind un sport de creativitate, poate fi practicat cu succes chiar si de copiii mai putin atletici. Cataratul este de fapt un puzzle care trebuie rezolvat: uneori trebuie sa mergi mai departe, sa cauti noi rute, noi moduri de a te catara, alteori trebuie sa o iei de la inceput.
>> Pentru partea a doua a articolului clic aici